Descoperiri

                                          Descoperirea Americii

Descoperirea Americii se datorează “unei erori norocoase”. Pe baza credinței că pământul este rotund și că Apusul Europei nu este separat de Extremul Orient decât prin Oceanul Atlantic, Cristofor Columb a pornit, în 1492, să descopere drumul Indiilor spre vest și a nimerit, fără să-și fi dat seama, în America.
După cum rezultă din documentele recent descoperite în arhivele Genovei, Cristofor Columb s-a născut între 26 august și 31 octombrie 1451, dintr-o familie de țesători genovezi, care ținea și un debit de vinuri. Nu avea deci strămoși nobili, nu a făcut studii universitare strălucite, nu putea avea cultura științifică, nici relațiile savante, nici experiența maritimă “de 40 de ani”, cu care avea să se laude mai târziu. După ce a urmat un timp meseria tatălui său, a făcut ca marinar câteva călătorii în Mediterană și a luat parte la o expediție în Anglia, apoi s-a stabilit la Lisabona, unde trăia, împreună cu fratele său Bartolomeu, din copierea hărților maritime, tot aici se căsătorește. Descoperirile portugheze, care făceau necontenite progrese, i-au atras într-atât atenția, încât s-a dus și el în Guineea Portugheză. Poveștile navigatorilor, care pretindeau că au văzut, la vest de Azore, plutind pe ocean, sculpturi de lemn, trestii uriașe și lemne necunoscute în Europa, confirmau indicațiile multor hărți care arătau existența unor insule așezate în largul oceanului neexplorat. Pe de altă parte, Cristofor Columb a cunoscut harta și scrisoarea celebrului medic și astronom florentin Paolo Toscanelli, trimise unui preot portughez în 1474. Scrisoarea care s-a păstrat vorbește de un drum spre Indii și spre insula Cipangu (Japonia). “Insula aceasta este bogată în aur, în perle și în pietre prețioase; templele și palatele sunt acoperite cu aur masiv”. Indicațiile lui Toscanelli, care reduceau cu o treime circumferința pământului, întăriră credința lui Columb că, plutind spre vest, “ar descoperi Cipangu și alte insule necunoscute”.
În 1483, Columb îi ceru regelui Ioan al II lea al Portugaliei trei corăbii aprovizionate pentru un an. La avizul cosiliului său, Ioan al II lea declină propunerea. Prin fratele său Bartolomeu, Columb făcu aceeași cerere regelui Angliei și regelui Franței, dar a fost refuzat și de aceștia. Atunci s-a stabilit în Spania, unde și-a asigurat protecția ducelui Medina Celi și a altor demnitari de la curte. Propunerea lui a fost supusă unei comisii, ai cărei membri în unanimitate o găsiră inacceptabilă. La intervenția confesorului său, Isabella primi totuși pe Columb și, după căderea Grenadei, îi acceptă condițiile .
Prin convenția de la Santa Fe, Columb primea titlul aproape princiar de amiral, viceregalitatea tuturor pământurilor pe care ar putea să le descopere și a zecea parte din produsul comerțului cu aceste țări.
La 3 august 1492, Columb părăsi portul Palos cu trei corăbii și 120 de oameni, corabia pe care era îmbarcat Cristofor Columb se numea Santa Maria, celelalte se numeau Nina și Pinta. După ce atinse insulele Canare, se avântă în necunoscut. Împinse de un vânt favorabil, corăbiile mergeau atât de repede, încât, în zorii zilei de 12 octombrie, marinarii zăriră la marginea orizontului o fâșie de pământ. Columb credea că se află în fața Cipangului. În realitate, se afla în fața insulelor Bahama. Peste câteva zile, el descoperi insula Cuba pe care o luă drept Cipangu, apoi insula Haiti pe care, din cauza climei sale asemănătoare Spaniei, o botează Espanola. Toate eceste insule erau locuite de băștinași bruni, aproape goi, dar împodobiți cu obiecte de aur. Convins că a ajuns în Indii, Columb i-a numit indieni. După ce, din resturile uneia din corăbiile sale naufragiate, a construit prima tabără spaniolă in Haiti, Columb a ordonat întoarcerea și, la 15 martie 1493, a sosit în Spania, cu doi haitieni și câteva mostre de aur, încredintat că a descoprit țara aurului.
Columb a mai făcut încă trei călătorii în America. În cursul celei de-a doua (septembrie 1493 – iunie 1496), a descoperit o serie de insule din grupul Antilelor mici, locuite de caraibii sălbatici, dar inteligenți, a ajuns apoi la Espanola, unde a găsit fortul de lemn distrus și garnizoana măcelărită; iar în drum spre Cuba a descoperit Jamaica. Convins că la Cuba a atins continentul asiatic, s-a întors la Cadiz.
Expediția a treia (mai 1498 – noiembrie 1500) l-a condus la gura Orinocului și i-a permis să atingă pentru prima oară continentul nou, iar în cursul călătoriei a patra (mai 1502 – noiembrie 1504), a explorat litoralul Americii Centrale și a venit în contact cu civilizația maya din Yucatan.
Columb nu a corespuns sperantelor pe care Spania le pusese în el. Coloniștii care l-au însoțit au descoperit țări manoase, dar nu au găsit comorile de aur la care se așteptau. Ei au început să se certe între dânșii și să trimită în Spania plângeri împotriva lui Columb. Pentru a pune capăt acestor conflicte, amiralul însuși a cerut reginei Isabella să trimită un comisar care să verifice plăngerile îndreptate contra lui. Comisarul l-a pus pe Columb în lanțuri și l-a trimis în Europa. Regina l-a eliberat, dar nu l-a mai lăsat stăpân pe țările descoperite. În ultima sa expediție, Columb și-a pierdut corabiile pe coasta Americii Centrale și s-a întors bolnav în Spania(1504). El a murit, în 1506, sărac și aproape uitat, fără să știe că a dat Castiliei o Lume Nouă.
Primul care anunță lumii descoperirea unui nou continent este Amerigo Vespucci. Originar din Florența, Vespucci ajunse în Spania, pe la 1490, ca agent al Băncii Medici. În 1497–1498 și 1499–1500, el întreprinse două călătorii, care-l conduseră pe coasta nord-est a Americii de Sud, numită de el Venezuela adică “Veneția Mică”, din cauza locuințelor construite de indieni pe apă. În descrierile sale de călătorie, Vespucci a susținut că pământul explorat de el aparține unui continent nou. Umanistul german Ringmann a propus, și posteritatea a aprobat, ca Lumea Nouă descrisă de Vespucci să fie numită America după numele exploratorului. Numele acesta s-a generalizat la mijlocul secolului al XVI lea.
Explorările geografice, care culminează cu descoperirea Americii, au fost încoronarea unor lungi sforțări care au început cu cruciadele și s-au intensificat în secolul al XV lea, sub acțiunea unor cauze economice, politice

                                                   Descoperirea Capului Bunei Sperante

       Bartolomeo Diaz si descoperirea Capului Bunei SperanteIndata dupa intoarcerea expeditiei lui Cao, reele portughez Joao al II a hotarat sa trimita spre sud doua corabii de razboi.Acestea erau mici, dar stabile incat se puteau instala tunuri grele. Acestor corabii li s-a adaugat un vas de transport cu provizii. Sef al micii flotile a fost numit Bartolomeo Diaz, care facuse parte din expeditia lui Diego Azanbuja, iar carmaci principal a fost numit unul din cei mai experimentati navigatori din aceea vreme, Pero Almequer.Nu s-a pastrat nici o marturie din care sa erzulte ca expeditia lui Diaz avea misiunea de a ajunge in India.Mai probabil este ca ea a trebuit sa efectueze explorari la distante mari.
Cronologia expeditiei pe mare a lui Diaz nu este destul de limpede.In prezent, majorita istoricilor inclina sa considere ca flotila sa a plecat din Lisabona in august 1487(iar nu in1486 cum se credea inainte). Diaz a mers pe drumul obisnuit pana la Sao Jorge da Mina, iar de aici a urmat drumul lui Diego Cao apna in dreptul paralelei 22 latitudine sudica. Dincolo de tropicul sudic el; a descoperit un tarm pustiu si usor crestat. Portughezii parca au ajuns in alta lume: tarmuri golase, adesea invaluite in ceata, culori sterse-nimic nu semana cu Africa tropicala. Diaz a asezat primul sau padrao pe malul "Portului mic"(Angra Pequena). De aici el a pornit spre sud de-a lungul coastei pustii, care devia tot timpul usor spre rasarit, dar in apropierea paralelei 33 latitudine sudica cotea brusc spre vest( in dreptul golfului Sfanta Elena). In timpul acesta s-a starnit un vant puternic. Fiindu-i teama ca vasele sa nu se sfarame de stanci, Diaz a iesit in largul oceanului. Vantul s-a transformat in furtuna si portughezii au pierdut din vedere coasta Africii. Furtuna inspaimantatoare zguduia mareu cele doua corabii mici portugheze, manandu-le spre sud (vasul de transport ramasese in urma). Era i..ocolit toata coasta sudica a Africii si se afla in Oceanul Indian, pe care multi il considerasera o mare inchisa. "Calea maritrima spre India in jurul Africii fusese descoperita".
Diaz a asejat pe o insulita in golf cel de-al doilea padrao, dar echipajul ambelor corabii, istovit de indelungatele pelegrinari pe ocean, i-a cerut sa se intoarca in patrie. Temandu-se de o rascoala, Diaz a fost nevoit sa cedeze.
           
                                                   Descoperirea Africii

               Timp de trei săptămîni, un braşovean s-a oferit voluntar să ajute la reconstruirea unei şcoli din Kenya
* El a fost şi martor la şocantele ritualuri ale circumciziei la care sînt supuse fetiţele, practici ilegale de mutilare, dar acceptate tacit sub semnul religiei în multe triburi kenyene

S-a înscris într-un program de voluntariat şi a trăit timp de trei săptămîni în Africa. Nu ştia ce-l aşteaptă acolo. A plecat cu un singur gînd. Să-i ajute pe localnici să renoveze o şcoală. S-a întors în ţară cu o experienţă de neuitat. A văzut multe lucruri care l-au uimit, iar altele l-au şocat. A avut însă bucuria de a vedea cu ochii lui ce înseamnă un safari african, animale fioroase, regine ale savanei africane, peisaje mirifice şi triburi care se luptă încă pentru teritorii. A fost însă şi martor la şocantele ritualuri ale circumciziei la care sînt supuse fetiţele, practici ilegale de mutilare, dar practicate în masă sub semnul religiei în multe triburi kenyene. Una peste alta, braşoveanul a trăit timp de trei săptămîni o experienţă cu care, crede el, că nu se va mai întîlni, poate, niciodată în viaţă.
Zîmbete şi chicoteli la vamăBraşoveanul Răzvan Cicorschi este asistent social. A lucrat o vreme la Centrul de Plasament Brădet, unde a cunoscut o mulţime de voluntari din străinătate care veneau să-i ajute pe copiii din ţara noastră. Şi-a dorit încă de atunci să trăiască această experienţa umană a ajutorului necondiţionat dat unor oameni pe care nu-i cunoşti, într-o ţară despre ale cărei obiceiuri nu ştii prea multe. Aşa a ajuns voluntar în Kenya, unul dintre statele africane aflate pe coasta Oceanului Indian. Prima întîlnire cu kenyenii, oameni blînzi şi prietenoşi, a fost cam ciudată spune Răzvan. La vamă, angajaţii păreau teribil de amuzaţi cînd au citit în paşaportul necunoscutului numele ţării din care vine. L-au privit lung, au zîmbit şi mai lung, după care, chicotind, au aplicat pe paşaport viza de intrare. „Nu ştiu nici acum de ce s-au distrat atît de tare vameşii. S-au uitat la paşaport, apoi la mine şi m-au întrebat curioşi: «Romanian»? Eu am dat din cap că da, iar ei au început să rîdă. Cred că i-a distrat faptul că un român a ajuns să facă muncă voluntară în Africa“, glumeşte braşoveanul.
Şcoală acoperită cu stufProgramul de voluntariat organizat pentru renovarea şcolii din regiunea Nakuru a durat trei săptămîni. Perioadă în care voluntari şi din alte colţuri ale lumii au venit în Kenya pentru a ajuta la renovarea şcolii în care învaţă 600 de copii. E mult spus şcoală pentru locul pe care l-au găsit voluntarii. Pardoseală din pămînt, acoperiş din stuf, pereţi de lut. În cele trei săptămîni, grupul de voluntari a ridicat trei corpuri de clădire. Au refăcut pereţii, au pus pardoseală din beton şi au refăcut acoperişul. Au zugrăvit apoi totul în alb, pentru a da mai multă lumină clădirii, şi au pictat pereţii, pentru a-i face mai prietenoşi pentru picii care buchiseau literele. Şi, pentru că profesorii nu aveau clasicele table pe care să scrie, voluntarii au acoperit un perete al clasei cu un strat gros de vopsea neagră.
Prea albi „Nu pot să uit ce era acolo. Era cumplit cînd veneau vînturile de nisip şi acopereau în cîteva secunde totul. Am lucrat la şcoală în perioada în care copiii aveau cursuri. Îi tot mutam dintr-o sală în alta ca să putem construi alte încăperi. Eram tot timpul cu ei acolo. Din păcate însă, nu am putut stabili nici o legătură cu ei. Şi asta pentru că, deşi gazdele sînt primitoare, nu acceptă nici o legătură cu albii. Acolo, noi păream o ciudăţenie. Primul lucru pe care l-au făcut a fost să ne atingă. Pentru ei, culoarea pielii noastre, despre care ziceau oarecum cu milă că e atît de albă, era un lucru foarte curios. Copilaşii erau veseli şi jucăuşi ca orice copil al lumii. Nouă însă ni se părea că seamănă mult între ei. Toţi rotunjori, negri şi creţi, cu ochişori rotunzi şi mari şi toţi îmbrăcaţi la fel. Era foarte greu să-i deosebeşti“, povesteşte braşoveanul.
Uniformele elevilorCuloarea preferată a kenyenilor este roşu. În diferite nuanţe, roşul nu lipseşte în vestimentaţia de zi cu zi a locuitorilor, fie ei membri ai triburilor sau orăşeni, şi nici în uniformele şcolarilor. „Băieţii poartă pantaloni bleumarin, cămaşă în carouri roşu cu alb, iar deasupra o bluză vişinie. Fetiţele au sarafane, iar pe dedesubt o cămăşuţă identică cu cea a băieţilor“, explică Răzvan. La joacă, copiii se îmbracă în haine de culoare deschisă. Fetele, însă, poartă mai tot timpul rochiţe viu colorate, iar la gît au întotdeauna mărgele.
Dansul kenyenilorKenya este primitoare pentru orice străin care doreşte s-o viziteze, spune braşoveanul. Viaţa în triburi curge după reguli nescrise, unele chiar împotriva legilor statului, dar toţi le respectă cu stricteţe. Un rol aparte în viaţa tribală o are dansul. Care însoţeşte orice ritual şi exprimă bucurie şi recunoştinţă, un dar închinat divinităţii. De obicei, cu trupurile înfăşurate în pînze negre, dar cu multe podoabe colorate, femeile se adună în cerc, iar în mijloc îşi cheamă copiii, care au parcă paşii de dans în sînge. Toate femeile, şi chiar fetiţele, poarte mărgele şi brăţări. Un şirag gros de mărgele viu colorate, cu mult roşu se încolăceşte în jurul gîtului. Zeci de brăţări le îmbracă încheieturile mîinilor şi coatele. Podoabele de pe cap sînt prinse în părul împletit într-o mulţime de codiţe. Şi bărbaţii tribului poartă brăţări, dar doar în jurul cotului mîinii drepte. Iar pe cap au un fel de turbane. Ei poartă în jurul coapselor pînze în carouri, în care predomină culoarea roşie. Simbol al vieţii, al focului şi al dragostei. Roşu, ca pămîntul fierbinte al Africii.
Turkana şi Sanburu Răzvan a avut ocazia să cunoască mai bine două triburi kenyene, Turkana şi Sanburu. Două triburi care au în comun modul de viaţă, dar între care există deosebiri de organizare socială. În Turkana, supremaţia aparţine femeii. Tribul nu are mai mult de 50 de suflete, membrii tribului fiind uniţi ca într-o mare familie. Sanburu, în schimb, e un trib mult mai mare, condus de un bărbat. „Viaţa este extrem de dură. Triburile se bat încă pe teritorii. Şi asta pentru că ei trăiesc după legile vechi ale strămoşilor. Care spun că e mai puternic tribul care are mai mulţi membri, mai multe animale şi un teritoriu cît mai mare“.
Vînătoare cu suliţa Locuinţele turkanilor, dar şi ale sanburilor nu seamănă cu casele obişnuite pe care le întîlnim în regiunile sărace ale Kenyei. Adică mathaturi, case cu pereţii din lut şi podeaua din pămînt. Locuinţele din triburi sînt construite din nuiele. Şi sînt rotunde. În mijloc este vatra pentru foc, unde femeile pregătesc hrana. Acoperişul bordeielor este din stuf. În casă, „patul“ e făcut dintr-o împletitură de crengi lungi, peste care este aşternută o piele groasă de capră. Membrii tribului nu mănîncă decît carnea pe care o vînează bărbaţii. De fapt, asta este principala lor preocupare. Vînează tot timpul, pentru a avea ce mînca. Cu suliţa. Puşca sau alte arme moderne de vînătoare nu au ajuns, din fericire, pînă la ei. „Cît am stat acolo, băştinaşii nu au mîncat decît carne friptă. E singurul mod în care o prepară. Am gustat şi eu. Carne de cămilă. Nu pot să spun că a fost extraordinară, dar a fost bunicică. Apă nu am băut cît am stat acolo, pentru că avea un gust ciudat. Nici de lapte nu m-am atins, pentru că nu îl fierbeau niciodată. Am mîncat în schimb kepati, un fel de clătite mai groase făcute pe plită. Şi am făcut o cură serioasă de legume şi fructe. Am mîncat chiar şi fructul pasiunii. Bananele erau peste tot. Nu am văzut niciodată atîtea banane la un loc, în copaci“, îşi aminteşte zîmbind Răzvan.
În mijlocul sălbăticiunilor Amintirea cea mai plăcută de pe meleagurile Kenyei este, pentru Răzvan, primul safari. O excursie în habitatul natural al animalelor. „Am văzut o mulţime de animale. O familie de lei, cu pui cu tot, girafe, antilope, elefanţi, zebre şi multe, multe altele. Unele dintre ele fioroase, pe care doar la televizor le-am mai văzut. Senzaţia este unică. Să simţi foşnetul savanei, dar mai ales să vezi aceste animale în mediul lor natural. Să le vezi cum se apară, cum au grijă de puii lor sau cum vînează. Este un sentiment greu de explicat. Conduci prin savană o maşină şi vezi la cîţiva paşi un animal. Nu pot explica în cuvinte senzaţia trăită. Noi eram căţăraţi pe maşină, cu aparate de fotografiat pregătite, ca să prindem cît mai mult imagini ale savanei. La un moment dat, leoaica era chiar lîngă maşina noastră. În momentul acela chiar pot să spun că a fost vorba de adrenalină pură“.
Copii mutilaţi Cel mai şocant moment la care braşoveanul a fost martor a fost ritualul circumciziei unor fetiţe. Pentru că, în aceste regiuni, nu numai băieţii sînt supuşi acestei intervenţii, care are conotaţii religioase. Este un lucru obişnuit pentru membrii celor două triburi la care a fost musafir braşoveanul, dar şi pentru alte multe triburi din Kenya, deşi practica a fost declarată ilegală. Deşi ucide şi mutilează mii de fetiţe, nimeni nu poate opri cu adevărat acest obicei. Este o tradiţie veche, păstrată încă din timpurile dinaintea apariţiei religiilor monoteiste. Intervenţia se face cu ajutorul celor mai diverse instrumente, lame de ras, foarfece, cuţite sau chiar cioburi de sticlă. Pe viu. Fără nici un anestezic sau dezinfectant.
Durere şi uneori moartePentru fete, ritualul începe încă de seara. Pregătirile presupun mult fum şi multe frunze în jurul bordeielor. Mamele rămîn lîngă fiicele lor toată noaptea şi rostesc incantaţii. Circumcizia propriu-zisă se face imediat după răsăritul soarelui. Moaşele sau vracii care fac tăieturile, precum şi mamele fetelor supuse ritualului se ung înainte cu grăsime de capră amestecată cu pămînt. O dată treaba terminată, fetiţa devine femeie, în sensul că îşi poate începe viaţa sexuală. Asta dacă supravieţuieşte cumplitelor dureri şi hemoragii sau infecţiilor de care poate avea parte. Şi la băieţi se practică acelaşi ritual, numai că ei nu îşi petrec noaptea numai alături de unul dintre părinţi. Iar pentru băieţi, operaţia nu este prea dureroasă sau periculoasă. Femeile nu vorbesc niciodată despre durerile pe care le îndură. „Acest lucru chiar m-a şocat. Ei practică circumcizia pentru ambele sexe, de la vîrsta de 12 ani. Din păcate, una din patru fete moare după «operaţie». Ei ştiu că legea statului interzice circumcizia fetelor, dar o practică în continuare şi nu lasă pe nimeni să intervină în obiceiurile străbune. Sînt o mulţime de misionari care merg în Africa, care intră în contact cu aceste triburi. Şi care vor să le impună civilizaţia. Localnicii le acceptă uneori ajutorul, dar niciodată nu-i lasă să le schimbe cu adevărat viaţa“, spune Răzvan. Pentru care Africa rămîne însă în amintire un tărîm al contrastelor şi al frumuseţii sălbatice.

„Am vrut să văd ceea ce simţi atunci cînd ajuţi pe cineva necondiţionat. Acesta este motivul pentru care am plecat în Africa. Am trăit ceva extraordinar. Experienţa m-a îmbogăţit enorm. Am trăit într-o lume cu totul diferită de cea pe care o cunoşteam. Am făcut ceva pentru nişte oameni pe care nu o să-i mai văd probabil niciodată şi mă simt minunat“.
Răzvan Cicorschi

Kenya, atracţie turistică • Kenya este o ţară în Africa Ecuatorială, cu ieşire la Oceanul Indian, cu o suprafaţă de 582,6 mii km pătraţi. Capitala Republicii Kenya este Nairobi. Pe coasta Oceanului Indian este dezvoltat un turism modern, de tip occidental. În pachetele turistice sînt incluse celebrele expediţii safari, dar şi vizitarea lacului Nakuru, „paradisul roz“ (foto sus), cum mai este denumit datorită zecilor de mii de pasări flamingo care populează lacul. Tot la lacul Nakuru se afla una din cele mai mari zone ornitologice din Africa, unde se pot întîlni peste 400 de specii de păsări, dintre care unele extrem de rare. O altă atracţie este lacul Naivasha- Masai Mara, cea mai faimoasă rezervaţie naturală, unde se găseste şi cea mai numeroasă populaţie de lei din Kenya. Rîul Mara abundă în crocodili africani. Un sejur de 10 zile costă în medie peste 2.000 de dolari cu cazare la hoteluri de 3 stele.
Mutilare acceptată • Circumcizia la femei nu este la fel ca cea la bărbaţi. În cazul fetelor, organele sexuale sînt mult mai afectate, lucru care deseori are efecte devastatoare asupra sănătăţii. Şi chiar pot omorî. De aceea, această practică este denumită de specialişti şi mutilare a organelor genitale femeieşti (FGM-Female Genital Mutilation). Există mai multe forme de circumcizie la femei: sunna „blîndă“-tăierea sau îndepărtarea pielii care acoperă clitorisul; sunna „modificatoare“-îndepărtarea parţială sau completă a clitorisului; clitoridectomie-îndepărtarea parţială sau completă a clitorisului precum şi îndepărtarea parţială sau totală a labiilor interne; circumcizie faraonică- îndepărtarea clitorisului şi a labiilor interne, precum şi a straturilor interioare ale labiilor mari. Ceea ce rămîne din labiile externe este împreunat şi strîns cusut cu intestine de pisică sau fixat cu spini, astfel încît acestea se vindecă nelăsînd nici o deschizătură. În rană este introdus mai apoi un tub care formează în piele un orificiu care să permită scurgerea urinii şi a menstruaţiei. Cînd trebuie să nască, femeile sînt tăiate ca să poată face loc copilului. Se spune că circumcizia ar fi o poruncă lăsată de la Dumnezeu, deşi nu apare nici în Coran şi nici în Biblie. Unele estimări arată că, în toată lumea, cam 100 - 157 de milioane de fete şi femei sînt circumcise. În fiecare an se mai adaugă alte două milioane. Practica este răspîndită mai ales la triburile africane. În Egipt, Etiopia, Sudan sau Djibouti, aproape 100% din femei sînt supuse ritualului. În celelalte ţări, Nigeria, Mali, Burkina Faso, Senegal sau Kenya, numai membrii anumitor triburi practică circumcizia la femei. Practica apare însă şi în peninsula arabă, în Emiratele Arabe Unite sau sudul Yemenului, şi în anumite părţi ale Asiei.
Kenya, ţara cu două limbi oficiale • Kenya are două limbi oficiale. Engleza şi swahili. Limba swahili în structura ei gramaticală este foarte diferită de limbile europene, de aceea pînă în momentul familiarizării cu această limbă este un pic dificilă înţelegerea ei. Din punct de vedere liturgic, celebrările kenyene sînt participative şi vesele. Cîntecele cele mai uzuale şi dansurile sînt elemente care însoţesc slujbele duminicale şi cele din zilele de sărbătoare. Iar Biserica din Kenya a creat nişte structuri care permit transmiterea credinţei din generaţie în generaţie chiar şi în lipsă de preoţi sau a vocaţiilor sacerdote. Grupurile parohiale dau viaţă activităţilor pastorale şi celebrărilor solemne în aşa fel încît fiecare credincios să se simtă în sînul Bisericii ca în propria familie